11 dintr-un total de 15 tranzacții cu mari terenuri destinate pentru proiecte rezidențiale realizate în primele șase luni ale acestui ani au fost realizate în București, conform unui raport realizat de Crosspoint Real Estate.
Cererea pentru apartamente noi rămâne puternică, întrucât Bucureștiul continuă să fie unul dintre cele mai aglomerate orașe europene (cu o densitate a populației de trei ori mai ridicată decât Budapesta sau Varșovia, de exemplu). Printre cele mai importante nume implicate în aceste tranzacții au fost London Partners, One United Properties sau Cordia, scrie Wall-Street.
Cea mai scumpă tranzacție pe segmentul de terenuri în prima jumătate a anului a fost cea dintre SIF Banat Crișana și BelRom, prin lichidatorul judiciar PwC Business Recovery Services, care a scos la licitație terenul în contextul în care vânzătorul se află în faliment. Inițial, terenul fostei fabrici Helitube din Colentina, în suprafață de 89.000 mp, fusese cumpărat de către BelRom în 2008, cu uriașă suma de 60 de milioane de euro, pentru a dezvoltă un centru comercial.
A două tranzacție, din punct de vedere al valorii de piață, a fost cea în care dezvoltatorul britanic London Partners a cumpărat un teren de 2,8 hectare în zona Bulevardului Expoziției, de la un investitor privat.
Acesta este cel de-al treilea proiect pe care compania intenționează să-l dezvolte pe piață locală, după achiziția terenului pentru dezvoltarea Soho Unirii, cu o investiție estimată de 26 milioane euro, și a două faza a proiectului Belvedere din stradă Fabrică de Glucoză.