Rompetrol a investit 2,3 milioane de dolari într-o instalație de recuperare vapori la rafinăria Vega

Rompetrol Rafinare, companie membra a Grupului KMG International, a pus in functiune o noua instalatie complet automatizata de recuperare a vaporilor, la punctele de incarcare auto si feroviar din rafinaria Vega. Efortul investitional de 2,3 milioane de dolari este menit sa reduca impactul activitatiilor operationale asupra mediul inconjurator si a comunitatilor din zona.

Investitia completeaza, astfel, planul general de actiuni derulate de Rompetrol Rafinare pentru optimizarea, eficientizarea si conformarea proceselor operationale. Instalatia a fost pusa in functiune, respectand toate normele din domeniu.

„Investim in implementarea celor mai moderne si sigure tehnologii, menite sa reduca, in mod continuu, impactul pe care Rafinaria Vega il are asupra mediului inconjurator. Proiectele aflate in derulare, impreuna cu investitiile destinate eficientizarii proceselor de productie, vor reusi sa asigure rafinariei Vega un parcurs pozitiv, in trendul ultimilor ani, in care au fost obtinute rezultate remarcabile”, a declarat Yedil Utekov, Director General al Rompetrol Rafinare.

Instalatia de recuperare vapori respecta toate cerintele de mediu in domeniul emisiilor de compusi organici volatili, rezultati in urma operatiunilor de incarcare si descarcare a produselor petroliere in rampele auto si cele de cale ferata din Rafinaria Vega. Lucrarile au fost realizate sub coordonarea Rominserv (contractorul general al Grupului KMG International), echipamentul central al instalatiei a fost furnizat de o importanta companie francez, iar in prezent functioneaza in regim automat.

Echipamentul complet automatizat are in componenta patru posturi de incarcare in rampa CF si trei posturi in rampa auto, acestea fiind dotate cu brate moderne de incarcare si recuperare vapori, echipamente electrice si aparate de control, comanda si supraveghere. Instalatia este proiectata pentru o capacitate de 300 mc/h, iar emisiile maxime in atmosfera a compusilor nu depasesc valorile impuse de autoritatile de profil.

Rafinaria Vega Ploiesti a obtinut in 2018 opt recorduri operationale, printre care materia prima procesata (406.000 tone), productie de hexan (peste 84.500 tone) sau productie de solventi (43.500 tone).

Vega functioneaza in sinergie perfecta cu rafinaria Petromidia Navodari, cea mai mare din Romania si una dintre cele mai moderne din regiunea Marii Negre. Astfel, Petromidia ii asigura integral rafinariei din Ploiesti materiile prime/semifabricate necesare obtinerii de produse speciale cu o valoare adaugata ridicata. Cele doua rafinarii sunt operate de Rompetrol Rafinare, unul dintre cei mai importanti contribuabili la bugetul de stat al Romaniei.

Principalii actionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct si indirect) si Statul Roman prin Ministerul Energiei (44,69%).