Investigațiile geotehnice pentru autostrada Ploiești-Buzău sunt aproape gata

Invstigațiile geotehnice pentru proiectul autostrăzii Ploiești-Buzău se apropie de finalizare, fiind la mijlocul lunii octombrie la circa 95%, conform  Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Prin tema geotehnică aprobată de CNAIR S.A, prestatorul a propus un număr de 482 de foraje, însumând 6.756 metri liniari de foraj, dar numărul de foraje poate fi suplimentat în funcție de necesarul din teren. Contractantul, Consitrans S.R.L, prin intermediul subcontractantului de specialitate Geostud SRL, efectuează investigațiile geotehnice prin intermediul a cinci instalații de forare mecanizate, atât pe raza județului Prahova, cât și în județul Buzău, scrie Prahova Info.

Deși ordinul de începere pentru derularea contractului (de 12,2 milioane de lei fără TVA) încheiat cu Consitrans pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic a fost dat în luna noiembrie 2018, finalizarea documentelor și, implicit a contractului, are termen anul 2021.

După predarea documentației către autoritatea contractantă – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – ar urma să aibă loc și lansarea procedurii de achiziție a execuției lucrărilor pentru autostrada Ploiești (Dumbrava) – Buzău.

CNAIR estimează că pe tronsonul Ploiești-Buzău al viitorului drum de viteză ar fi nevoie de exproprierea a cel puțin 800 de imobile, reprezentând atât terenuri, cât și clădiri, care ar urma să intre în posesia statului după efectuarea cadastrului și a evaluărilor.

Pe tronsonul Ploiești-Buzău al drumului de mare viteză Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani vor fi afectate mai multe localități de coridorul de expropriere pentru realizarea acestei lucrări de utilitate publică, pe raza localităților Dumbrava, Râfov, Albești-Paleologu, Drăgănești, Tomșani, Colceag, Baba Ana (în județul Prahova) și Săhăteni, Ulmeni, Pietroasele, Stâlpu și Buzău (pe raza județului Buzău), mai scrie publicația amintită.