Afacerile Atlas Copco România vor creşte cu 10% în 2015

Atlas Copco România, divizia locală a liderului mondial în soluții pentru productivitate sustenabilă, a anunát afaceri de peste 22 milioane de euro pentru finalul lui 2015, în creștere cu 10% față de 2014. Compania urmărește ca în doi ani să depășească pragul de 30 de milioane de euro pentru cifra de afaceri înregistrată în România.

Atlas Copco își derulează operațiunile în România în patru domenii de activitate: Compressor Technique, Construction Technique, Mining & Rock Excavation și Industrial Tools. Totodată, Atlas Copco Romania acționează, prin divizia Construction Technique, ca hub regional și coordonează activitățile comerciale din 14 țări din regiune, precum Bulgaria, Croația, Serbia, Grecia sau Israel.
Compania este unul dintre principalii operatori din domeniul petrol și gaze iar trei rafinării din România utilizează deja compresoare și sisteme de tratarea ale aerului. Unul dintre cele mai mari proiecte implementate pe plan local, în valoare de mai multe milioane de euro, a constat în modernizarea, printr-un proiect la cheie, a două stații de comprimare de gaze naturale pentru un operator local. Rezultatul este o economie energetică de 220 kW/h, echivalentul consumului a 720 de gospodării.

Divizia de închirieri de echipamente dispune la nivel internațional de o flotă cu o putere instalată de 1.000 Mega Watt (mai mult decât puterea unui reactor nuclear). În România, această divizie este localizată în hub-ul logistic din Ploiești și construită în urma unei investiții de 1 milion de euro. Unul dintre cele mai mari proiecte în care flota mobilă de echipamente Atlas Copco a fost implicată este construcția celui mai mare parc de turbine eoliene din Europa de Sud-Est, localizat în Dobrogea.