Omul de afaceri Ovidiu Şandor a achiziţionat recent terenul de cinci hectare ce a aparțiunut fostei platforme industriale Industria Lânii din Timișoara pe care intenționează să dezvolte un cartier şi o clădire de birouri, scrie Adevărul.
Șandor a preluat doar terenul liber de clădiri, nu şi clădirea lângă sediul RATT, care se află de foarte mulţi ani în construcţie pe bulevardul Take Ionescu. Proiectul pentru cartier va fi unul la standarde de locuire într-un complex rezidenţial, axându-se pe amenajarea atentă a întregii zone şi pe oferirea unor facilităţi atractive, cum ar fi un parc, spaţii comerciale, restaurante, cafenele, grădiniţă/after school, loc de joacă, gym prevăzut cu piscină sau pistă de alergat. Noul cartier va fi format din aproximativ 1.200 de apartamente cu una până la patru camere. Ansamblul rezidenţial, ce urmează a fi construit va fi format din mai multe clădiri, cu o înălţime de 4-5 etaje înspre Bega, ajungând la imobile mai înalte spre bulevardul Take Ionescu, întreaga zonă beneficiind de o abordare urbanistică coerentă.
Construcția la clădirea de birouri va începe imediat după obţinerea autorizaţiilor, urmând ca primele spaţii să fie livrate în primul trimestru din 2018.
“Vom dezvolta cel mai atractiv concept din oraş în ceea ce priveşte mediu de lucru, un proiect amplasat central, cu o componentă inovativă semnificativă, adaptând modelul The Office dezvoltat la Cluj la contextul actual al pieţei din vestul ţării. Va rezulta un singur corp la final, dezvoltat în trei etape, ceea ce ne va permite să avem suprafeţe mari pe etaj şi posibilităţi de extindere pe orizontală, în aceeaşi clădire. De asemenea, ţintim să obţinem cea mai înaltă certificare internaţională de clădire verde pentru o clădire dezvoltată în afara Bucureştiului pentru a oferi chiriaşilor o clădire cu impact redus asupra mediului şi costuri administrative diminuate”, a delarat Ovidiu Şandor, citat de Adevărul.
Procedurile de autorizare au fost demarate, astfel încât lucrările de construcţie vor începe în această toamnă. Șandor spune că dezvoltarea acestui proiect apare în contextul în care Timişoara şi regiunea de vest îşi dezvoltă atractivitatea pentru companiile care desfăşoară afaceri aici, în vreme ce alte proiecte anunţate prezintă o serie de limitări în ceea ce priveşte conceptul sau dezvoltarea. Piaţa de birouri din Timişoara are în prezent o dinamică importantă a cererii, generată de 3 factori: extinderea companiilor prezente, intrarea în oraş a unor firme noi, respectiv un trend de creştere a calităţii birourilor pentru atragerea şi retenţia celor mai buni angajaţi.