Consiliul Județean Constanța a anunțat demararea oficială a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extindere UAMS Agigea prin înființarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni Alzheimer – rest de executat”. Ordinul de începere a fost emis, iar lucrările vor debuta efectiv în data de 6 mai 2025.
Proiectul va fi realizat de asocierea firmelor FOURMAR CONSTRUCT MANAGEMENT SRL și CIM RECYCLING MEDICAL EUROPE 94 SRL, în timp ce serviciile de dirigenție de șantier vor fi asigurate de SC CONSULT PRIMO PARTENER SRL. Investiția are o valoare totală de 6.162.350,37 lei (TVA inclus).
Potrivit autorităților județene, proiectul va conduce la creșterea capacității Unității de Asistență Medico-Socială Agigea de la 61 la 124 de paturi, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru persoanele internate și la facilitarea activității personalului medical.
„Ducem la bun sfârșit o investiție esențială pentru comunitate, menită să asigure condiții decente și sprijin adecvat pentru persoanele cu afecțiuni Alzheimer. În următoarele șase luni, lucrările vor fi monitorizate atent, astfel încât să fie respectate toate termenele și cerințele de calitate”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.
Lucrările rămase vizează finalizarea instalațiilor esențiale pentru funcționarea imobilului, inclusiv a sistemelor de detecție, semnalizare și avertizare în caz de incendiu. Pentru alertarea personalului, vor fi montate 8 sirene exterioare la punctele de acces și 80 de sirene interioare, asigurând acoperire completă a clădirii.
De asemenea, se vor realiza lucrări de finisaj interior și exterior, urmând să fie instalate elementele lipsă, precum glafurile, accesoriile pentru colectarea apelor pluviale și tâmplăria interioară. Lucrările de termoizolație și placare, în special la etajul 2, vor fi completate, pentru a finaliza extinderea clădirii în condiții optime.