Mall-ul din Titan se deschide astăzi. Proprietarii au încă două terenuri pentru dezvoltare

La Parklake, noul mall care se deschide astăzi în Bucureşti, lângă parcul Titan, s-a lucrat din greu la amenajări şi la pregătirea magazinelor.

Din cele peste 200 de astfel de magazine, doar circa 160 îşi vor putea primi încă din prima zi clienţii, au estimat reprezentanţi ai dezvoltatorilor într-o conferinţă de presă pre-deschidere.

Pentru acest mall al dezvoltatorilor Sonae Sierra și Caelum Development, proiectantul de structură a fost SC Plan 31 Ro din Cluj iar proiectantul de instalaţii SBD Engineering Design. Ca proiectant de arhitectură a fost SC Alpha Studio din Bucureşti iar constructorul de structură Strabag.

Parklake 2

Sonae Sierra mai deţine în România două terenuri cumpărate înainte de criză pentru dezvoltarea de mall-uri. Este vorba de un teren de 16 hectare în sudul Ploieştiului şi 6 hectare aproape de centrul Craiovei, unde a fost începută construcţia mall-ului dar apoi lucrările au fost sistate.

„Noi credem că mai este loc de noi centre comerciale în România. Avem două terenuri pe care le-am cumpărat şi sperăm ca în curând să putem anunţa noi proiecte aici. România se află sub media europeană la spaţii comerciale moderne, deci loc ar mai fi”, au declarat reprezentanţii Sonae Sierra. Pe de altă parte, aceştia nu au exclus vânzarea terenului din Ploieşti, dacă se ivesc oportunităţi.

Revenind la mall-ul care se deschide în 1 septembrie, acesta are o suprafață de 70.000 mp și este închiriat în proporție de 97%. Dezvoltatorii susţin că poartă discuții cu potențiali chiriași, iar în umătoarele luni, centrul comercial ar putea ajunge la 100% grad de închiriere. Centrul comercial are și 2.450 de locuri de parcare situate în subteran.

Parklake 3

Centrul comercial va veni cu branduri noi pe piața din România, cum ar fi Forever 21, Play Park, Lanidor, Lynne şi 4F. ParkLake va găzdui un cinematograf multiplex operat de Cinema City și alți chiriași ancoră principali, de exemplu H&M, toate brandurile Inditex din România (Zara, Massimo Dutti, Zara Home, Oysho, Bershka, Stradivarius și Pull & Bear). De asemenea Debenhams, Koton și grupul LPP Group cu toate cele 5 branduri (Reserved, Mohito, Sinsay, House și Cropp), WorldClass, Altex, Hervis, IPB și Lem’s se numără printre chiriașii din ParkLake.

Alte branduri care completează oferta comercială și de agrement includ Collective, Levi’s, Motivi, Tommy Hilfiger, Gant & Lacoste, CCC, Springfield, Lee Cooper, KVL, TimeOut, Geox, Il Passo, Aldo și Desigual. În ceea ce privește oferta de cosmetice și machiaj, centrul comercial va găzdui magazinele Douglas, Sephora, Mac, Yves Rocher, Kendra. Oferta de bijuterii din ParkLake este onorată de Swarovski, Khulto, Fossil și Teilor.

Noua ofertă de decorațiuni pentru casă, echipamente și tehnologie propune chiriași ca Zara Home, Bonsai, Altex și Arsis, completată cu oferta de jucării și carte prin retailieri importanți ca MaxiToys, Smyk, Mothercare, Lego și Carturesti.

ParkLake va oferi totodată o gamă largă de echipamente sportive, prin branduri ca Hervis, Intersport, Nike, Adidas and Sketchers. Oferta de restaurante și cafenelele va pune în valoare designul și arhitectura inovatoare a zonei de restaurante internaționale și a terasei sale spațioase, aducând o mare varietate de nume, cum ar fi KFC, Pizza Hut, Paul, Wu Xing, Brioche Dorée, Starbucks, Gloria Jean’s Coffees, K-Grill, Oro Toro (by OSHO), Bistrot du Paris, La Cerdac, Chopstix, SaladBox.

Despre Sonae Sierra

Sonae Sierra este prezentă în 15 țări de pe 3 continente: Portugalia, Algeria, Azerbaijan, Brazilia, Columbia, Germania, Grecia, Italia, Maroc, România, Rusia, Slovacia, Spania, Tunisia și Turcia, dar este prezentă și în alte zone geografice prin alte servicii. Sonae Sierra deține 45 de centre comerciale cu o valoare de piață evaluată la peste 6 miliarde de euro și deține sau administrează 80 de centre comerciale cu o suprafață totală de 2,3 milioane mp. În prezent, Sonae Sierra are 10 proiecte în dezvoltare, inclusiv 4 pentru clienți și alte 7 noi proiecte pe rol.

Despre Caelum Development

Caelum Development este o companie specializată în investiţii şi dezvoltare imobiliară, deţinută de un grup privat de investitori irlandezi cu peste 15 ani experienţă pe piaţa europeană de Real Estate. Având sediul central în Varşovia, Grupul Caelum are un portofoliu extins de 36 de proiecte în Europa şi include 21 de centre de retail cu o suprafaţă brută de 200 000 mp.