Când începe proiectarea unui nou pod peste Dunăre
Proiectul tehnic al celui de-al treilea pod peste Dunăre, ce va fi amplasat la Măcin, ar putea fi demarat până la finalul acestui an, a premierul Dacian Cioloș. Conform acestuia,…
Proiectul tehnic al celui de-al treilea pod peste Dunăre, ce va fi amplasat la Măcin, ar putea fi demarat până la finalul acestui an, a premierul Dacian Cioloș. Conform acestuia,…
Omul de afaceri Darius Jumanca investește 4 milioane de euro în renovarea și schimbarea destinației unor imobile de pe strada Sfântu Gheorghe din Timișoara, conform Adevărul. Câteva clădiri afalte în…
Lucrările la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român, județul Timiș, amplasat pe sursul de apă Bega, vor continua, acestea constând în reabilitarea barajului, a ecluzei și instalarea echipamentului hidromecanic. Astfel, Guvernul a…
Cătălin Homor, directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a declarat, într-un interviu pentru HotNews, că proiectul pasajului de la Mogoșoaia, peste DN1A, uitat în sertare, „va…
Cristian Romeo Erbașu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), susține că sectorul construcţiilor din România se loveşte de probleme foarte greu de rezolvat, în acest context legile fiind extrem…
Producătorul de materiale de construcţii AdePlast a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de peste 10% în primul trimestru al anului curent, potrivit unui comunicat de marţi al companiei….
Compania Vivalia Real Estate Group a lansat al doilea său proiect în Timișoara, Vivalia Complex, un ansamblu rezidențial poziționat în zona Complexului Studențesc, pe Bd. Eroilor de la Tisa, Nr….
ROCKWOOL®, unul dintre cei mai importanți jucători mondiali în industria izolațiilor din fibre minerale, lansează în România primul sistem complet de izolare a fațadelor, se arată într-un comunicat de presă….
La finele săptămânii trecute, la Păuleşti, judeţul Prahova, a fost inaugurat primul sens giratoriu suspendat din România. Construcția este unul dintre cele mai impresionante proiecte de infrastructură din ţara noastră,…
Primele blocuri din complexul rezidențial Coresi Avantgarden din Brașov vor fi gata în luna aprilie 2017. Toată faza I va fi construită în 2 ani şi jumătate. Aceasta va cuprinde…