Construcţia la Magistrala 6 de metrou pe direcţia 1 Mai – Aeroportul Otopeni, cu un traseu de 14,2 kilometri şi 12 staţii, care va costa 5,9 miliarde lei (circa 1,3 miliarde de euro), este estimată să înceapă anul viitor, fiind unul dintre cele mai avansate proiecte din punct de vedere al pregătirii documentaţiei necesare din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2016-2030, a anunţat Metrorex.
Până atunci, trebuie aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai proiectului, prin hotărâre de Guvern, urmaţi de Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov. Ulterior, trebuie demarată şi depusă aplicaţia pentru finanţarea din fonduri externe nerambursabile, precum şi paşii pentru licitaţia aferentă lucrărilor de structura.
Magistrala 6 va porni de la staţia 1 Mai, care există deja, urmând Pajura, Expoziţiei, Piaţă Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, cu staţie finală la Aeroportul Otopeni.
Pentru pregătirea şi implementarea proiectului, Ministerul Finanţelor a semnat un acord de împrumut în martie 2010 cu Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA), în valoare de 41,87 miliarde Yeni (circa 1,72 miliarde lei), pentru finanţarea serviciilor de consultanţă, a fazei de proiectare, supervizare lucrări şi în proporţie de o treime a valorii lucrărilor pentru execuţia structurii de rezistenţă.
Construcţia metroului care va lega Gara de Nord de aeroportul Otopeni va fi gata până la desfăşurarea Campionatului European din 2020. Aceasta este varianta optimistă pe care a avansat-o recentministrul Transporturilor, Dan Costescu.
“O capitală cum este Bucureştiul merită şi o legătură feroviară şi una de metrou între oraş şi aeroport. Trebuie să dezvoltăm durabil şi sustenabil, nu e o prioritate acest Campionat European. Într-o varianta optimistă va există metrou până atunci. Avem un prim credit de la japonezi, nefolosit de cinci ani, pentru care plătim penalităţi. A mai rămas doar 72% din valoarea iniţială din cauza cursului yen-dolar. Începem acum acest proiect, încât să nu mai poată fi oprit în niciun fel. În decembrie, vrem să fie lansate procedurile de achiziţie”, a explicat Costescu la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată de Pro TV.
Ministrul a spus că pentru această legătură trebuie achiziţionate trenuri atractive, care să parcurgă ruta în 20 de minute.
“O linie feroviară, că o naveta, între Bucureşti şi Aeroport. Trebuie să cumpărăm trenuri atractive care să se preteze acestui gen de transport, care să ajungă în 20 de minute între aeroport şi Bucureşti. Ar putea fi gata în 2020, poate în 2019. Discuţia e că în gara de metrou să rezervăm şi o linie pentru calea ferată”, a lămurit Costescu.