Construcția metroului până la Otopeni va demara în 2017
Construcţia la Magistrala 6 de metrou pe direcţia 1 Mai – Aeroportul Otopeni, cu un traseu de 14,2 kilometri şi 12 staţii, care va costa 5,9 miliarde lei (circa 1,3…
Construcţia la Magistrala 6 de metrou pe direcţia 1 Mai – Aeroportul Otopeni, cu un traseu de 14,2 kilometri şi 12 staţii, care va costa 5,9 miliarde lei (circa 1,3…
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunțat că metroul din Drumul Taberei ar putea fi funcțional pe Magistrala 5 peste un an, la mijlocul anului 2017. Conform acestuia, scuturile Varvara și…
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, și directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Cătălin Homor, au inaugurat luni, 30 mari, lucrările de construcţie la Centura…
Lucrările la tronsonul trei al autostrăzii Sibiu – Orăştie, dintre Cunța și Săliște, vor fi terminate în 1 septembrie, a declarat ministrul transporturilor, Dan Costescu, dar acest lucru nu va…
Primele două tronsoane din autostrada Sibiu-Pitești vor fi gata până în 2020, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Costescu. Este vorba despre segmentele Sibiu – Boiţa şi Piteşti – Curtea de…
Cabinetul Cioloş a adoptat, miercuri, 16 martie, o ordonanță de urgență privind infrastructura care va scurta timpul de emitere a avizelor pentru construirea de autostrăzi. Acest act normativ va clarifica…
Construcţia metroului care va lega Gara de Nord de aeroportul Otopeni va fi gata până la desfăşurarea Campionatului European din 2020. Aceasta este varianta optimistă pe care a avansat-o ministrul…
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, joi, pe şantierul de autostradă Sebeş-Turda, că procedura de obţinere a avizelor necesare construirii de autostrăzi va fi simplificată „Suntem într-o vizită de lucru,…
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că termenul final pentru construirea magistralei de metrou care va asigura legătura directă între aeroport și centrul Capitalei este…
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunţat miercuri rezilierea contractului pentru Autostrada Orăştie-Sibiu, lotul 3. O parte din acest lot a fost demolată din cauza lucrărilor proaste și a proiectului care…