Stadionul din Tg. Jiu ar putea fi gata la vară
Noul stadion din Tg. Jiu va fi gata până la vară și în prezent mai are nevoie de peste 2 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor, susține viceprimarul municipiului, Aurel…
Noul stadion din Tg. Jiu va fi gata până la vară și în prezent mai are nevoie de peste 2 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor, susține viceprimarul municipiului, Aurel…
Compania Naţională de Investiţii (CNI) susţine într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că la începutul săptămânii viitoare se vor semna actele de finalizare a recepției la terminarea lucrărilor…
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a acordat aviz favorabil demarării construcţiei unei noi arene, cu o capacitate de 15.000 de locuri, în Municipiul Târgovişte (Dâmbovița). Investiția se ridică la circa…
Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a anunțat că reprezentanții instituției pe care o conduce a depus actele la Compania Națională de Investiții pentru pentru construcţia unui stadion pe amplasamentul actualei…
Compania Națională de Investiții va finanța construcția Centrului Cultural Târnăveni în cadrul “Programului Național de construcții de interes public – Așezăminte culturale”. Suma pusă la bătaie este de un milioan…
Compania Moldocor a terminat reconstrucția din temelii a Pieței Centrale din Piatra Neamț, complex distrus de un incendiu în iulie 2014. Lucrările au costat 6,5 milioane de lei iar banii…
Guvernul a aprobat în ultima ședință construirea unei săli de sport polivalente în municipiul Oradea, care să asigure condiţii optime pentru desfăşurarea de competiții sportive naţionale și internaţionale. Potrivit indicatorilor…
Consiliul Tehnico – Economic al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) a avizat favorabil, fără observaţii, studiul tehnico economic de prefezabilitate realizat de Primăria Sucevei pentru construirea Sălii Polivalente cu 7.500…
Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a anunţat aprobarea studiului de fezabilitate (SF) de către Ministerul Dezvoltării Regionale pentru noua sală polivalentă multifuncţională a orașului Oradiei, scrie www.bihon.ro. În perioada următoare…
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a alocat pentru acest an un buget de aproape 126 milioane de euro pentru finanţarea de săli de sport, aşezăminte culturale sau centre…